0003 | AFTERTASTE (spectacol) și THE PLACE OF THE GRAVE (lecture-performance)

0003 | AFTERTASTE (spectacol) și THE PLACE OF THE GRAVE (lecture-performance)

sâmbătă, 17 septembrie 2016 0:00
Spațiul Reactor de creație și experiment, Strada Petofi Sandor nr. 4

34 seats left

Rezervare locuri Click here for Waiting list

Hmmm, something's not right

Looks like there was an error.

You can try again a bit latter or just shoot us an email and we'll set up your reservation manually: contact@reservr.com.

Success!

Check out your reservation:

http://www.reservr.net/r/MQnKlp6Fzwv4MNdp

34 seats left

Bilet întreg 20 RON Bilet (elevi, studenți, pensionari) 12 RON
0003 | AFTERTASTE (spectacol) și THE PLACE OF THE GRAVE (lecture-performance)

20:00 - 0003 | Aftertaste

Coregrafie: Simona Deaconescu Suport dramaturgic: Krõõt Juurak Compoziție vizuală: Carmen Tofeni Sound design: Denis Bolborea Performeri: Simona Dabija, Diana Spiridon

Producător: Tangaj Dance Collective Co-producători: WASP - Working Art Space and Production, Asociația 4 Culture Durata: 40’

Descompune o secundă din viața ta în nanosecunde. Lasă-ți gândurile suspendate în spațiu și timp să călătorească în direcții aleatorii, cu viteze diferite.

Aftertaste are ca punct de pornire mărturisirile unor persoane sinestezice, cu diferite forme de autism și copii transgender. Într-un univers al senzațiilor duse la extrem și al întrebărilor simple care nu-și găsesc răspuns performerii trasformă informația cu corpul lor dând naștere la o realitate credibilă, dar care se derulează pe alte coordonate.

Aftertaste este un spectacol instalație în care corpul devine neformat, destratificat și dezarticulat, alcătuit din milioane de particule în continuă mișcare, lăsând o impresie de eternă reîntoarcere. Poate fi harta unui delir, un spectacol fără început și fără sfârșit, construindu-se și deconstruindu-se neîncetat. Două dansatoare într-o supra-realitate guvernată de reguli aleatorii se depersonalizează, lăsând memoria colectivă să circule înainte și înapoi, una către alta și amândouă către aparatele de captat sunet. Informația este generată și transformată la infinit. Ca să reușească să vadă lumea, trebuie să oprească lumea.

Aftertaste a avut premiera în eXplore festival în 2015 și are la bază colaborarea dintre coregraful Simona Deaconescu și dramaturgul vienez Krõõt Juurak. Spectacolul propune un multivers sonor în care sunetul este alterat la infinit și prelucrat live. Aftertaste este un performance dedicat spațiilor neconvenționale în care publicul are libertatea de a alege perspectiva din care privește spectacolul, într-o atmosferă intimă în care tensiunea fluctuează în mod constant.

21:00 - The Place of the Grave

Lecture performance

Durată: 40 min Artist: Krõõt Juurak

Prezentarea sub formă de lecture performance explorează noțiuni care țin de dispariție, expectativă și datoria artistului de a crede în lucrarea sa. Poziționat undeva între foarte antrenant și inconfortabil de real, performance-ul lui Krõõt are pe alocuri un caracter de stand-up tragi-comic.

O fetiță se juca în casă și deodată The Grave (mormântul) a venit la fetiță și i-a spus: >>Fetițo, fetițo, poți să te joci aici dar trebuie să închizi ferestrele și ușile.<<Fetița a zis da și a continuat să se joace. Apoi The Grave a venit a doua oară și i-a zis>>Fetițo, fetițo, poți să te joci aici dar nu uita să închizi ferestrele și ușile.<<Fetița a zis da și a continuat să se joace. Pentru a treia oară The Grave a venit la fetiță și i-a zis>>Fetițo, fetițo, poți să te joci aici dar nu uita să închizi ferestrele și ușile.<<Fetița a zis da și a continuat să se joace.

Performance-ul a mai fost prezentat la Tanzquartier Wien, DREAD, Fear in the Age of Technological Acceleration, Het Eye Cinema - Amsterdam (curator Juha Van Hetzelfde), Centre for Dying on Stage (curator Kate Strain), Project Arts Centre Dublin - Irlanda.

Evenimentul face parte din proiectul turneu Corpuri în tranziție, organizat de Tangaj Dance, sprijinit de Centrul Național al Dansului București și de Forumul Cultural Austriac (Ambasada Austriei la București), proiect finanțat de AFCN - Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Partenerii turneului: Asociația Kunstadt Brașov, Asociația Casa Plai - Ambasada Timișoara, Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova, Asociația Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca.


Colectivul Tangaj Dance

Colectivul Tangaj Dance este un grup de artiști care lucrează transdiscipliar, organizați sub forma unui ONG, fondat de regizorul și coregraful Simona Deaconescu și de producătorul de film Anamaria Antoci. Începând cu 2013 membrii colectivului au creat un program serial de spectacole multimedia: 0001 | Fabrica de vise, 0002 | Birdville și 0003 | Aftertaste. Spectacolele au fost jucate atât în București cât și în Craiova, Cluj, Istanbul, Viena și New York. Tot în aceeași perioadă colectivul realizează un prim film de dans - Silent Places, care va se va bucura de succes internațional fiind selectat în peste 30 de festivaluri de gen în toată lumea. În 2016 Tangaj Dance produce un al doile film - Sonder, care urmează să intre în circuitul de festivaluri internaționale.

Continuând colaborările cu studiouri de design multimedia interactiv, Tangaj este invitat de kotki Visuals să realizeze împreună o lucrare de video mapping - Embodymento, comisionată de Festivalul Internațional Spotlight și răspunde invitației studioului Mindscape de a crea coregrafia pentru video mapping-ul We are One în cadrul iMapp București.

Pe lângă activitatea de producție, Tangaj Dance a fondat în 2015 primul festival internațional din România dedicat filmului și instalațiilor de dans - Bucharest International Dance Film Festival, integrând țara noastră în circuitul internațional al festivalurilor de gen. În paralel, organizația co-produce Platforma X - un program de rezidențe internaționale dedicat artiștilor new media emergenți și prezintă în cadrul Anualei de Arhitectură București o selecție de filme focusate pe relația dintre corp și spațiu - Dance Film Platform.

De-a lungul timpului una dintre preocupările colectivului a fost educația, astfel Simona Deaconescu alături de dansatorii Denis Bolborea și Alexandra Bălășoiu vor dezvolta una dintre cele mai populare platforme de cursuri de dans contemporan pentru neprofesioniști, cu peste 3000 de participanți, alături de un program inovator de formare în dans și multimedia, compus din workshop-uri și laboratoare de tehnici de dans și compoziție interdisciplinară.

Mai multe informații: tangajdance.com

34 seats left

Rezervare locuri Click here for Waiting list

Hmmm, something's not right

Looks like there was an error.

You can try again a bit latter or just shoot us an email and we'll set up your reservation manually: contact@reservr.com.

Success!

Check out your reservation:

http://www.reservr.net/r/MQnKlp6Fzwv4MNdp

34 seats left

Bilet întreg 20 RON Bilet (elevi, studenți, pensionari) 12 RON
Send us a message
Send us a message

Your message has been sent. We will contact you right away.

There was an error, please try again.